Pagini de jurnal – Crina

Tanti Jana și nea Mitică
De unde căutam cu febră bataturi, am gasit opusul lor aici. “Nu te doare nimic, tanti Jana/ care ți-e slăbiciunea dupa atâta viață de olărit?”
“N-am bre nimic, n-am!”
“Reumatism?”
“N-am, bre, reumatism, că n-am de ce. Mă mai dor picioarele, dar de bătrânețe..”
În afara unei jene anume când se face cremenea praf și se amestecă culorile, operație care durează o zi odată la câteva luni, și din care rezultă iritarea căilor respiratorii, aproape nimic. Câteva accidente de muncă. Da, dar din neatentie, și care se întâmplă foarte rar.
Nu îi “doare” nimic când e vorba de acest meștesug.
E adevarat, te ia de la inimă dacă auzi pocnituri în cuptor. Asta inseamnă muncă migălită dusă pe copcă doar pentru că a fost focul o țâră mai tare decât trebuia. Te ia inima, dar te lasă.
Este evident că nea Mitică are cocoașa de la statul la roată, dar n-ar recunoaște în veci, el dă vina pe “bătrânețe”. Senini, ar face-o iarăși, n-ar vrea altă meserie.

În afara timpului pe care îl consumă, dar care intră în ciclul firesc al vieții lor, totul e absolut normal.
Să te tot faci olar!

Hai la argintari, ăștia sigur și-au mai dat peste degete cu ciocanul!

Argintar Mircea Crăciun
Copil fiind, în primii ani de ucenicie, Mircea și-a dat peste degete cu toptanul. E botezul metalului. Ca un cal sălbatic nărăvaș care te trântește de câteva ori până-l stăpânești.

Încerc să îmi dau seama ce îl ghidează în facerea unui obiect, estetic vorbind, și îl intreb cum negociază modelele, cât își pune amprenta el și cât clientul. Surprinzător pentru un țigan cu cămașa roșu aprins, orgoliul său nu e mare. Pentru el important e sa îl vadă pe om că pleacă mulțumit, i se subordonează pe cât posibil. Bun, dar nu încearcă să se impună deloc? Nu, pentru el, mulțumirea cea mai mare e să îi vadă pe oameni fericiți. Nici vorbă de“mândrie de artist”.


Fiecare artizan are un obiect al său preferat, aproape de inima sa. Încerc să îl identific. Nu stă mult să se gandească și, sclipindu-i ochii, își amintește de coroana de împărat pe care a făcut-o cu ceva ani în urmă. De o finețe a ironiei greu de echivalat, Mircea Crăciun a făurit vreme de două săptămâni o coroană de alamă de toată frumusețea, bătută în pietre semiprețioase, demnă de invidie. Apăruse moda regilor și împăraților de țigani și i se păruse nefiresc. “Ei uită că nu există o ţară ca să ne reprezinte …Noi n-avem rege. Noi ne supunem legilor româneşti, suntem în România, şi orice minoritate e legea românească aici. Şi legea noastră ţigănească este când este o problemă între noi, în familie, între prieteni. …Eu sunt împărat la mine acasă.”  (Crina Manolescu)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s